Descult de orice nevoie pasesc, cu aripile mintii inclestate, spre tine, si spre tine, spre oricine. O noua zi, un nou drapel falfaind pe stalp, si acelasi soare inexistent.Si acelasi nor imens, mascand norul care face ca omul sa nu mai poata zbura, si aceeasi oameni. Tanara zi ce sade langa mine isi propteste cotul pe umarul meu, si ascultand, cu bateria pe rosu, ultima piesa(sau cel putin asa credeam eu) ma intreaba arogant..."sunt buna?"
Oare e buna? Se vede de la o posta ca nu are carisma, fler sau puritatea unei zile luminoase, cu petale de flori cazandu-ti in drum de la ciresul singuratic din mijlocul haitei de castani, stiu ca nici macar nu are un zambet de om prin ea sau cu ea, dar oare chiar nu ii pot spune totusi "DA"!?...
Si raspunsul este nu. Iar daca motivul ar fi, alura si aspectul... ar fi cel mai bine. Dar nu este asa... Motivul unui "NU" scarbit este absolut tot ce e dincolo de nori, si ploaie, si oameni tristi. E realitatea mea, si a ta, si a ta, si a oricui, pe care o lasam sa existe atat de...destrabalat insa costumata FOAARTE bine...as putea spune in stil comunist(pentru PARTID si INALT TOVARASH)... o realitate care hranita de inconstieta oamenilor care au stirbito si de lasitatea comoda si impenetrabila a tuturor celorlalti care n-au facut nimic a ajuns irealitate. Am ajuns sa fim 0... am ajuns slabi si vulnerabili. Carpe... fiecare din noi. Tu cand te-ai simtit ultima data PLIN, bucuros pana la refuz, atat de bucuros incat sa vrei sa dai la altii, si altii, si altii... cand?... sau cand ai intrat ultima oara intr-un magazin si sa-ti cumperi EXACT ce ti-ai dorit pt ca ..ti-ai dorit?...sau sa te intreb...S-a intamplat asta vreodata?...
Si-apoi cum sa vina sa te intrebe..."sunt buna?"...Cum sa mai doresti cuiva vreodata "o zi buna"?... In spatiul nostru Carpato-Danubiano-Pontic... "O zi Buna" a murit demult...
Eu m-am saturat, si desi doar scriu pe blogul asta nenorocit, si deci nefacand nimic in continuare, ma alatur voua lenesilor, cu toate acestea... daca as putea si as avea puterea...sau poate doar curajul... as dobora un munte peste tot.. absolut peste tot ce face cerul negru, si apele murdare, si viata un dezastru... si as aduce pe cineva competent sa... ma ajute...sa te ajute...sa ne ajute.
Si ma vad desupra valurilor(desi nu stiu sa inot), si ma vad deasupra norilor(desi am rau de inaltime), ma vad plangand de bucurie si cantand de fericire(desi nu am voce), si ma vad liber sa imi doresc, sa imi imaginez, sa construiesc, sa EXIST, sa fiu, sa vorbesc, sa caut, sa aleg, ma vad in atatea feluri in minte si in sufelt incat m-as putea rupe total de lumea reala si sa traiesc acolo. Pentru ca doar acolo ma pot vedea in atatea feluri. Aici in nici un caz... Desi e dreptul meu, desi e meritul meu, desi e meritul oricui. Insa murim cu ele de gat, cu imensul pietroi legat strans la gat iar noi alegem sa murim, nu sa ne zbatem.Mai lasam doar o bula de aer sa ne scape din fiinta, sa tulbure apa putin..si gata. Tu cum te vezi?si unde te vezi?Facand ce?
Este o Irealitate cruda, de care-s scarbit, si NU !!..nu esti buna...nici macar REA nu esti....esti "nu esti", Iar in final ramanem,la fel ca-ntotdeauna, doar niste nebuni care ne zdrobim capetele de peretii spatiului bine delimitat si asteptam ca gardul vopsit in verde... sa se coaca.
Noapte buna...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu