marți, 25 iunie 2013

Te... salut



Încă mă mai gândesc la tine ascultând Lake of Tears. Și cred că mereu îmi voi aminti cu zâmbetul pe buze de ochii tăi migdalați și strălucitori. Parfumul tău cald, copilăresc, chimia ce unea două suflete de altfel despărțite. :).

”În inima pădurii 
Se aprind lumini de foc
Și toți licuricii 
Se adună la un loc
Și în lună și în stele 
În izvoare apare un semn
Se aude într-una un nesfârșit refren
E magic, te încântă
Te atrage spre necunoscut
Te îndeamnă , "hai vino"
O să vezi ce nu ai mai văzut.
o zi frumoasa......te salut..... ”



...un elefant nu uita niciodata ;)”

Te... salut.

duminică, 23 iunie 2013

Pașii Tăi



Ma gândeam astăzi la pașii tăi. Un cocktail disproporționat de cadențe înșiruite și tente sporadice de ruperi de ritm. Mă gândeam cum îți ascultam susurul mersului prin aglomeratele piețe și cum mereu încercam să-mi acordez mersul la pașii tăi, să nu mai fiu în contratimp cu balansul tău. Să te pot privii în ochi în timp ce mergem, să-ți simt mirosul de mosc și aroma de vanilie. Mă gândeam azi cum mergeai apăsat pe călcâie când nu înțelegeai de ce... și cum pășeai pe vârful degetelor când știai că urmează voluptatea sufletelor. Țin minte ziua în care m-ai surprins tip-tip cu primul te iubesc, și cum nu vroiai să-l știu sau să-l aud. Deși privirea ta mereu mi-l țipa. Urma de pe parchet, udă și fantomatică, atunci când ieșeai de la duș aburind cu fiecare por a esențe de flori și amor, o priveam cum se pierde acolo, era atât de frumoasă, ca o efemeridă. Dezvelea fiecare undă a tălpilor tale, fiecare linie, fiecare gol. Pașii tăi mă urmăreau în vise și în locuri nepermise. Mă întâmpinau pe scări și în orice colț de lume, îi știam din zări albastre. După port, după cadență, după simplul susur tandru, neînțeles de nimeni. Pașii tai, privirea ta... Drumul meu... eternul meu.

Pașii tăi, cu o cadență mortuară și rece în ultima zi, te duceau de la noi spre nicăieri. Priveam pierdut, neînțeles cum urma lor e plina de praf și din loc în loc picuri ce-ți cădeau din ochi, o pecetluiau pururea sub coaja de iluzii a sorții. Am pecetluit și eu atunci, dar nu cu lacrimi, nici cu sânge.

Pașii tăi sunt minunea cununii cu lauri și harta ce-mi ghidează sufletul. Lumina de idei și fructul cel plin de pasiune. Pașii tai sunt amintirea noastră  și fără de ei sunt rătăcit prin lume. O umbra a fostului EU.




marți, 18 iunie 2013

Sunt cercuri de lumină

Miroase a proaspăt
Tămâie cu solzi
Miroase a viață
Și-a stele ce-nnozi.

Sunt cercuri de lumină
Și bucle de auz,
În vârful de ungher
Cu sunetul confuz.

E-o vesela cântare
Visarea înserării
Dar unde e lumina
Din vrejul emigrării?

Sunt cercuri de lumină
În ceruri și-n oglinzi,
E-un veșted soi de gând
În lămpi  ca să-l aprinzi.

O liniște de ceară
Cufundă norii-n mare
E-o linie de iubire
Și două de-ntristare.

Și parcă nu ar fi de-ajuns
Iubirea ce ne alină,
În noaptea epitaf
Sunt cercuri de lumină.
18-VI-2013




sâmbătă, 15 iunie 2013

Oh, ohbeedoo, abee dobee dobee

Now when you pick a pawpaw or a prickly pear and you prick a raw paw next time beware don't pick the prickly pear by the paw when you pick a pear try to use the claw but you don't need to use the claw when you pick a pear of the big pawpaw have I given you a clue ?


Now I'm the king of the swinger zone the jungle V.I.P,  I reached the top, and had to stop and that's what's bothering me!



So don't spend your time lookin' around for something you want that can't be found, when you find out you CAN live without it and go along not thinkin' about it I'll tell you something true!! -> The bare necessities of life will come to you.... will come to YOU!

vineri, 14 iunie 2013

Sur le Fil



Sur le fil de ma vie, les nœuds sont comme les précipices d'idées ... inévitable.

marți, 11 iunie 2013

Pendulul lui Foucault




Ca un pendul de sticlă
Ne amăgim cu rime
În falsă gravitaţie
Ideile se sparg
Şi nu mai ştim menirea
Pendulului ce-a stat.

Otrăvim în ceruri
Ploi ce încă dorm,
Iar sufletele noastre
Se nasc deja bătrâne
Când lumea de iluzii
S-a prefăcut în piatră.

Prin rima nelegată
Un şchiop ce se dezleagă
Nu mai priveşte cerul
Din înseratul frig,
Doar stelele din gândul
Ce l-au făcut neghiob.

Ne agăţăm căderea
Cu aerul sinistru,
Ne pierdem şi cadenţa
Ne înecăm şi vocea
Cu fine, dulci nimicuri
Cu moarte de moral.

Cu ploile tortură
Şi gânduri de hazard
Văd trista omenire
Cum se preface-n scrum,
Şi dulcea mântuire
Cum iadul îl sloboadă.

Am îmbătrânit planeta
Iar noi pe lângă ea
Degeaba suntem regii
Sau zeii de ocazie,
Căci zilele-s tot una
La fel ca şi pieirea.
11. VI. 2013




joi, 6 iunie 2013

Deranjat













Muzica e prima voce... a mintii, a sufletului, a depresiei impare si a sufletelor valtoare.

Kill'em all!

Playlist Aici

marți, 4 iunie 2013

Sunt Sarcastic... Și Ce Dacă?











Păi nu?


Playlist AICI