sâmbătă, 11 februarie 2017

Grație




Și poate cu fulgii de nea
Declarație eternă,
Într-o zi de februarie
Într-o noapte de zâmbet.

Și poate pe aripi
Și-n gândul tău alb,
Declarație eternă
Și zâmbet de viscol.

Și poate din zori
Te regăsesc și tresar
Cu stele în suflet
Cu nori în priviri.

Și poate vei gasi
O urmă de zâmbet
Să-mi aduci cu raze
Lumina de taste.

Și poate în noapte
Într-o zi de februarie,
Declarație eternă
Și zâmbet de viscol.
11-II-2017

marți, 10 ianuarie 2017

Despre noi, Nimic

Cad. Sunt peste aceleași pietre agățătoare de demoni desprinși între oameni. Te caut cu tot cu defecte, cu tot cu cute, îndoieli și arșițe. Esti specială. Dar nimeni nu te poate Vedea. Ești ascunsă cu văl de lumină tristă, cazi peste oameni și-i uiți în mințile tale.

Ești cu mine. Ești ploaie și iarbă. Ești oameni și nori, albastru și verde, mov și desculț, îngust și macabru, ești viața în sine. Și nu regăsesc cuvinte, doar sensuri. Revin să citesc și te văd. Prin curbele lungi a fiecărei silabe și-n toate adierile de soare curgând. Ești soare iar eu sunt de lemn. Iar norii ce-aduc cenușa din cer, sunt plăpânde iubiri de zăpadă milenară.

Mă scufundă amorul și totuși te chem. Iar din chemare se nasc primăveri și verile toate sunt duse, trăiesc într-o toamnă infinită cu iarna pe umeri ce dor. Și cum să mai găsesc alte comori când nu mai cunosc lumina ce soarele o dă? Și când se vor stinge focurile din ceruri sub lava arzandă a iadului gol, voi găsi între oameni doar triste siluete a ceea ce nu vom mai ști nicicând. Iertarea.



Acum. Oricând. Dar și mai exact, niciodată. Iar eu cad și în lunga cădere, te strig în etern, și rămân efemer.





joi, 10 noiembrie 2016

Lux



Tu știi închipuirea serii
Penelului să-i fii sclav,
Cu dulcea mântuire
Ce-n ochii tai dispar.

Tu simți albastra lună
Ce ploaia o alungă
Și toate altarele
Cum desenau din mine.

Tu cauți între stânci
Cascade de iubire
Iar tristelor amurguri
Tăciuni să le deschizi.

Dar tu vei fi și drog
În vene cave să te-adun,
Și noaptea crud aduce
Covor de ploaie-n urma-mi.

Acum sunt de sticla
Și-n ea mă regasesc,
Iar noaptea ce va fi
În ploaia vieții ne va da.


De-aș fi eu, de-ai fi tu
Și toate se vor împărți,
Dar ceața din suflet
Stafii va naște pe pamant.
10-XI-2016

miercuri, 9 noiembrie 2016

The words you'll never read...

Suntem ai sorții prizonieri, pe un caldarâm de suferinți, și e-atât de multă iubire, în suflet să pot suporta. Mi-e atât de fierbinte simțirea, când aerul din minte se duce, iar ochii tăi negrii, din nou peste mine tăioși.



De noi, demult am uitat. La tine, mă gândesc în orișice zi. Tu, atât de frumoasă. Tu, și-al tău zâmbet ce doare. Tu, prin decoruri morbide. Da, tu, perfectă iubire.

Și-n anii aceștia răsfrânși pe umeri și-n toată ființa, mă gandesc la fiecare moment, când nu am putut să fiu mai bun decât sunt, puternic și ne-egoist. Cu ghearele mele de sânge, cum adânceam mai sinistru hăul, ce stă și acum între noi, iar ploaia, anotimp de iertare.

"Acum îți spun adio, un adio tare ud și sărat, însă cald și sincer. Și sper din suflet să nu lași să plece din mintea și sufletul tău nicio fărâmă din tot ce am însemnat noi. Pentru tine ca suflet, ca individ, vreau să cred și nu cred că mă voi înșela... sunt cele mai frumoase colțuri de rai care ți-au fost date să le culegi de pe pamant. Pentru mine cu siguranță așa sunt și așa vor rămâne. Te voi iubi mereu iar inima mea poate va înceta într-o zi să bată.... dar iubirea nostră... niciodată...”

sâmbătă, 27 august 2016

Frunzelor ce au cazut



Atat de multe vise
Si-un zambet incrustat
In suflet si-n priviri,
Sa-mi lasi din fiecare,
Un stop de nemurire.



Ca un zefir de calde simtiri,
In viata se-aduna si apoi se imprastie,
Praf de stele si aburi de-amor,
Un zambet si-o luna, si toate-mpreuna.



Acestui etern pokal
Sa-i simt nemarginita forma
Cum ma cuprinde-n suflet gol,
De tot ce-a strans in el si-n noi,
De tot ce s-a pierdut.
Iar albele zambile ca o lancie de parfum
Ma vor purta spre al tau suflet
Si spre toata vesnicia;
 Lumina de zambet, suflet de rai,
Minune de om si inger de suflet,
Iubirea.



Ochii tai, atat de negrii si un copil,
Tot abisul planetar si vidul dintre stele
N-ar sti cum sa cuprinda
Povestea naiva dar atat de maiastra,
Cu zei si lumina, cu tremur si lacrimi,
Povestea ce-a pierdut undeva copilul
Si a gasit chiar aici un ocean de idei,
O pasare Phoenix ce nu va uita
Cenusa ce-a fost si mama si tata
Spre zarea ce-acum e plina de Soare.
Iar daca ani se vor pierde tu vei ramane acolo,
O raza ce va mangaia, obrazul unui suflet.



Si doar dac-ai sti,
Ca tot ce exista si arde in mine,
E chipul tau palid cu zambet de lut,
Si ochii tai mari cu sufletul mut...
Doar dac-ai sti.
27-VIII-2016

marți, 22 martie 2016

Epilog





"Candva te voi regasi intre frunze cazute, Iar zambetul meu va fi la fel. Desprins din sufletul tau. Iar lacrima ta va fi din culori. Disprinsa din dragoastea noastra."

Vezi acea mana? Cu ea ai pictat cel mai frumos tablou cu cele mai vii culori pe cea mai luminoasa panza cu cele mai calde nuante. Gioconda sufletului meu.

Insa acum... acum imi poti da drumul.













luni, 7 martie 2016

Ochii tăi cosmici

Sunt păsări afară ce strigă strindent. Îmi taie brutal auzul și tresar. Ca un fulger într-o oază de oameni, ajung de aici într-acolo. Și îți simt pe retină, zâmbetul. Mi-e rece-n această casă. Și nu e de la ziduri. Nu e nici măcar de la umbra ce o-mbracă. Mi-e sete-n acest oraș. Și nu e de la oameni, nu e de la apă sau de la prea mult. E de la sarea ta pe care o strivesc cu limba pe buze.

Iar oamenii-aceștia, și-atâtea mașini, și haos și vreme și eu dar și ploaia. Amalgam de valori și potop de depresii. Dar atingerea ta și ochii tăi cosmici, atât de lugubri atât de frumoși, mă plimbă prin noaptea aceasta de zile, din mine, ideile dorm și cu ele și luna.

Nici nu mai știu să scriu, sau poate n-am știut niciodata. Cu fiecare zi, mai pierd câte puțin. Din mine, din tine, din tot ce contează. Dar astăzi trezesc la viață lumina, și chiar dacă-i noapte spre ziua privesc, căci estul mereu va fi tot spre est, iar sufletul meu... deja ști, deci mă opresc.

Atingerea ta și orice ai fost, iubirea ta caldă și tot ce n-a fost, rămân acum albe și pline de viață în colțul ce-a prins atingeri de înger, un suflet ce-a scris iubire cu-n zambet. De astăzi orice cuvânt se va topi în abis, iar ochii tăi cosmici, iubirea ce-o simți, vor fi în etern amintire de zei.

"Pentru ca oamenii nu uită, iar obsesiile nu reprezintă plăsmuirea irealului peste tristul real. Și pentru ca iubirea de oameni transcende dar nu se disipă, și pentru ca oamenii nu uita, doar se destramă. Și poate ca nu vom trai nesfârșit să le simțim pe toate, dar cu siguranță le trăim nesfârșit când le simțim doar o dată.

Și oamenii toți să știe că aici a fost cândva un suflet. Cu cușcă de oase, cu raze și zâmbet. Să știe că nu s-a-ntâmplat pur și simplu hazardul să aduca-n creare o minte și-un cânt. Un om s-a desprins din șoaptele albe, cu muntele-aproape, cu gust de cărbune, și-aici s-a așternut cu suflu de înger, iubirea ce-a fost a sa și atât. Iar dacă vreodată vor veni pescaruși să rupă din filele sale, să guste atunci tot cerul din ele și eternul să fie în inima Ei. Cu calde atingeri să-i mângâie obrazul, să-i spună ce mult o iubeste iar Ea, să se scurgă în lacrimi divine și-n ochii ei cosmici să rămână captiv. Iar ziua cand ea se va duce la stele, o va îmbăta universul întreg; cu atât de multă iubire, energie curată din sufletul său. Sau al meu."

Sfârșit