luni, 29 iulie 2013

Lacrimosa



Pe mine nu mă uită nimeni... Nimeni știindu-mă.

În destrămarea sufletului îmi las firele desfrâu în vântul însetat de mine, în uitarea prăfuita de tine. Copiii aceleași zile se caută înlăcrimați prin orbite, sunt mai singur decât păianjenul stingher din colțul de cameră topită... mă plimb pe aceleași dale de lemn, încarcerat în treacăt. Nu cunosc, doar mă descopăr... și lăsând ambigua mâzgăleală, mă sting, și prin ea în etern mă aprind.

Îți simt acele din ochi cum mă străpung în piept, mi-e dor de tine toată, mi-e dor de mine plin... și tremur în neștire, în clocot trupul plânge... ești nemuritoarea strofă ce nu se mai lasă citită.

De-as fi atât de simplu să simt doar neștiința, mi-aș putea lăsa ferice viața-ntr-o prăpastie a neputinței. Suntem singurii doi oameni, la fel ca alți miliarde, suntem doi în doi și în pereche descopăr cum sunt singur. Și n-aș lăsa legământ decât o noapte cu file însângerate confuz, să mă pierzi în cerneala organ și să speri la iubire. Încet, încet se cerne marea, peste deșerturi aspre... încet, încet îți moare raza din sufletul meu gri.



Și doar dacă-ai ști... că tot ce contează și râde în mine... e chipul tău palid și sufletul blând... doar dacă-ai ști...

vineri, 26 iulie 2013

T.U.



De-atâtea zile cu ochii închiși, îmi imaginam din cer înspre cer nemurirea. Te priveam cu sârguință cum zâmbeai și cum mâinile purtai... suav, lasciv, majestic. Cu buze flămânde îți ceream prin raze de lumină iubire, eram doi copii pe o barcă de zahăr. Nu am știut sa alerg, nu am putut să mă târâi... astfel am ajuns doar să merg. Iar în dreapta tu demult dispărută defapt nici n-ai fost acolo vreodată. Era numai trupul tău trimis ambasador al imaginii tale, erau doar măștile de ocazie și zâmbetele triste. Eu eram gol, de trup dezgolit, de frică părăsit, așteptând nemurirea. Și n-ai avut curajul, măcar o clipă, un moment, să îți aduci cu tine și inima, sau sufletul... sau mintea.

Târziu,... tare târziu, am sa îți țes o strofă. De ea voi agăța privirea și zâmbetul tău tandru, voi aminti în ea de ziua în care te-am iubit și de ziua în care m-a durut, voi așterne între cuvinte, mii de buze și de șoapte, mii de lacrimi și săgeți, nepăsare și dispreț, și am s-o-ngrop funest în trupul tău de înger și de suflet părăsit.

 

joi, 25 iulie 2013

Scrisoare

[...]
I’d only told them the truth. Was that so selfish? Our integrity sells for so little, but it is all we really have.
It is the very last inch of us.
And within that inch, we are free.
[...]
The first time we kissed, I knew I never wanted to kiss any other lips but hers again.


It seems strange that my life should end in such a terrible place.
But for three years I had roses – and apologised to no-one.
I shall die here. Every inch of me shall perish. Every inch.
But one.
An inch.
It is small and it is fragile, and it is the only thing in the world worth having. We must never lose it or give it away. We must never let them take it from us.
[...]
But what I hope most of all is that you understand what I mean when I tell you that even though I do not know you, and even though I may not meet you, laugh with you, cry with you, or kiss you: I love you.
With all my heart.
I love you.

sâmbătă, 20 iulie 2013

...Seamănă cu tine

So if you want to love me then darlin' don't refrain...

Și cum al oamenilor ideal se sparge în spumele înnegrite ale mării acestei lumi... decojitele zări sângerează purulent a zi goală, golașă și rece... nu sunt priviri mai goale de mine, nu sunt ochi mai adânci fără tine... și tăciune tandru-n buza mea... nimic din mine-n lumea ta...





De unde atât de multă adâncime... în prăpastia unor ochi? de unde atâta destrămare în goblenul unui suflet...

Cuget de asfalt, melodic stringent... te port în gând...




... și doare.




sâmbătă, 6 iulie 2013

Vorbe





Uneori tristelor vorbe le lipsește curajul de-a spune ce simt. Uneori pierdute-ntre rânduri, ale cărții instrucție, rămân cuvinte pierdute de mamă, uitate de tată... penelul ce le-a înmuiat pe-o coală, sau un petec de iubire. Sunt zile cenușii, iar vorbele dor, suspină, plâng; sunt zile de iubire, iar vorbele dor, suspină, plâng; sunt zile înjunghiate cu tresăriri de cristal, atât de limpede... atât de pur.

Uneori mă simt dezbinat cu coastele moi înnodate unde ochii nu pot vedea. Sunt cascadă de vorbe ce se sparg înspumate pe coli de iluzii, e-o ceață albastră de cerneală, e-o geană de zori și un fir de zâmbet sfios. Trecând prin subțiri raze de soare mă simt al nimănui. Dar nu mai dezbinat ca vorbele, pierdute-n surdina obscură și grea. Te simt cum nu simți, mă duc vorbe goale-ntr-un câmp lexical, să culeg flori de vocale și spice de vânt... să-ți țes dulci acorduri ce se scriu toate-n versuri cu rimă și sunet de sticla, și privesc necontenit spre zorii aceleiași zi în care cerul e plin de vorbe ce-acum dor, suspină, plâng.. atât de limpede, atât de pur.





marți, 2 iulie 2013

Lecția de Muzică

Antonin Dvorak - Symphony No.9


Original



Therion version




Mozart: Requiem - Dies Irae


Original



Therion version




Wagner: Rienzi - Uvertura


Original



Therion version



Verdi: Il Trovatore


Original



Therion version




Therion: Clavicula nox


Original


Symphonic version




Playlist Postare


Sau AICI