vineri, 25 februarie 2011

In Gandul Demonilor



Si-mi simt sufletul...mugur de fluier.... Parca a trecut o vesnicie si totusi. E tot aici. Esenta secundei se pierde. Ca si o picatura de cerneala cazuta in mare. Ea trebuie sa-si imparta fiinta in miliarde de parti. Dispare. Si cu ea, orice speranta.


Si tare-i tarziu... si n-am mai murit. Cadent se strecoara norii peste soare, si-i iarna, si alb... departe-mi sunt eu. De coltii de fildes si demoni albastrii. De viata umbrita-ntre stanci. Nu mai stiu, si-atunci ingan vantul rece peste omul din statie. Iar soarele tandru... lumineaza pe altii.


Corabia cu panze, dusa de vant bun. Si-acum de s-ar scurge, secundele sau anii. Atunci mi se vor duce amintirile in van. Mi-aduc aminte, al pasilor granita, cu soapte si iubiri. Mi-aduc aminte noaptea cand ma duceai la zei. Mi-aduc amint ziua cand ma coborai in rai, si-al vietii mele grai il compuneai din raze. Mi-aduc aminte seara cu panze de paianjen si cu-al ceasului cadenta cum ne plimbam in noapte.

Si de-atata vreme..nu stie de mine, nimeni...nimeni...nimeni. Clopotul suna degeaba si ceasca-i uitata pe jos, in juru-i numai apa...in jur e numai zat. Si-n clipa ce adoarme cuminte langa ea, visez cum gandul meu e print, nu cersetor. Iar apoi cu-al vietii penel inmoi tot cerul, in ascunsul meu desert. Ce-i magic si vrajit.

It aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa? Eu nu. Caci viata nu-i un tempo, e doar un scurt ragaz, ce soarta ti-l croieste din zdrentele de zei. Si-n urma norilor de sange cu soarele-n apus, e sfanta mantuire, e sfanta si atat.




Aici?...Aici nu sta nimeni.








Niciun comentariu: