vineri, 19 septembrie 2014

Bacoviana

Îți aduci aminte ziua când ți-am spus ca ești frumoasă,
Tristă floare de durere și apus de sânge cald,
Ce prin suflet încolțești și cu spinii mă rănești
De-aș putea să scriu cu otravă-n catafalcul de apoi?

Dormeau adânc sicriele de plumb
Iar eu m-am pornit către casa,
Și m-ai înjunghiat în suflet deschis
Ca să-ți uit, a brațelor casă.

Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă,
În suflet de doliu
Durere-ncet plouă.

Afară ninge prăpădit
Cu așchii ca din suflet,
Și m-au cules doar corbii orbi
Și m-au redat uitării.

De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând...
Am suflet zvelt dar azi e mort
Și mort se va și stinge.

Eram să te-aștept prin parc
Și-am rămas să număr și ora,
M-ai uitat atunci printre ele,
Arpegii cu frunzele grele.

Te uită cum ninge decembre
Prin colțuri de suflet naiv,
Mai lasă-mi și mie o geană
Și noaptea ne-ngroape-n surdină.

Amurg de toamnă violet
Și nopți cu luna rece
Mă prăpădesc în gând ce trece
Privirea ta ce stă să sece.

Aici sunt eu, un solitar
Cu tâmple reci și buze amar,
Ne-înțeles de fețe mii
Mă voi stinge-n ceruri gri.
19-IX - 2013



Recul


S-a dus albastrul cer senin
Iar trista împlinire
Mă ațintește-n pat bolnav
De mine și de tine.

De m-ar cunoaște trist convoi
Să mă-nsoțească-n beznă
Ți-as spune ție ce mă vezi
Să te întorci în creznă.

Și dacă norii liniștiți
Mă vor ascunde-n moarte
Tu să mă prinzi de stâng picior
Să mă aduci din noapte.

Din șoaptele albastre brune
Ce gânduri le-nfripă
Voi mai aduce numai patru
La creștet să se atingă.

Și cum din ceruri orice lut
E mai presus de cruce,
Să ne cuprindem somnul mut
În greu sicriu ce aduce.

Și să ne facem verde gard
Din amintiri cu spini,
Și să îl punem greu gardian
Cu priviri rupte din crini.

Ah dar tu cu-atâta fală
Să mă ucizi în taină,
Și de s-ar duce viața-n râuri
În sânge, roșia haină.

Dar cum nemuritorul soare
Luminând ne duce-n noapte,
La fel și viața ta cu mine
Mă va conduce-n moarte.
19-IX-2013

vineri, 12 septembrie 2014

Fragment III



”Așteaptă-mi sufletul. Pe soclul visat de atâtea ori. Întregește-mă cu lumina. Lasă-mi visarea văl peste chip. Întregește-mă. Primește-mă. Ascultă-mă. Întâmplă-mă....

Pentru tine acum, voi birui. [...], tu mă vei conduce și mă vei aduce acasă.

Acum, cu tine în mână și-n suflet, zidul din ochiuri de lanț îl voi doborâ. Așteaptă-mă, pe soclul crestat de lumină. Întâmplă-mă, adu-mi anii pierduți înapoi. Voi birui sau voi pune armele în teaca zeilor încercând. Iar tu mă vei conduce-acasă.

Azi voi birui iar mâine vom fi doi.”




joi, 11 septembrie 2014

Fragment II

"Trist, pe covoare de moarte pășind, neaua culorilor șterse m-adună. Sunt prin ceață cum e vaporul în derivă și nu regăsesc și nu ocolesc, cangrena.

Trist, pe cerul pustiu împrăștiat, abisul stelelor mă-ncearcă. Privirea spre pleoape o-ndrept, și cu ea mă cuprinde uitarea. Un val ignorant ca și ei, mă crestează în vârf de coloană. Împrăștiată pe cer ca lumina, mi-e măduva toată pastel peste apusul simbolic, etern.

Trist, în șoaptele nopții-notând, acide cuvinte m-afundă. Nopțile toate departe iar gândul spre tine cu jale, se zgârie în stelele goale. Și dacă vreunul la tine ajunge, aprinde-i lumina cea caldă din dulcea lumânare a ochilor tăi, primește-l adânc în sufletul tău, căci el te cunoaște, iar tu îl iubești.

Iar la sfârșitul acestor cuvinte, la șoapta sculptată pe urechea ta dreaptă gându-ți îndreaptă și crede, la fel cum eu cred în orice poem ce zâmbetul tău îl scrie-n a mea nemurire, iubirea de tine."