Mi-aduc aminte...

Mi-aduc aminte de tine
Cu ochii atât de rotunzi
Și gura de tânăr copil,
Cum mă prindeai în brațe
Și mă-nvățai să nu mai clipesc.

Mi-aduc aminte de noaptea
Când mi-ai spus te iubesc,
Și de zâmbetul plin de regret
Al depărtării ce-a fost.

Mi-aduc aminte de noi
Cum ne jucam cu apa,
Și cum simțeam căldura
Privirii ce-o iubeam.

Mi-aduc aminte de șoapte
Și de zâmbete dulci și distincte
Când mă priveai cu geana
Iubirii ce nu va pierii.

Mi-aduc aminte de mine
Cum îmi ciopleai o armură
Din tandrele mâini de iubire
De lut, iubire eternă.

Mi-aduc aminte de ploaia
Ce-o croșetam printre cruci,
Cu cimitirul de sticla murală
Cum ne pierdeam între nuci.

Mi-aduc aminte de tot,
Și deodată-ți privesc chipul mut,
Te-aș vrea mai ferice, mai dulce
Și cum prin noapte iubim,
Să ne trezim din nou eterni
Și simplii, copiii de ieri.
17-XII-2012




Devreme în acea noapte
Omul și-a aprins o țigară,
A fumat-o cu sete de viață
Și arome de mort si cerneală

N-a mai știut pe atunci
Cum să mai plece acasă
Când casa-i de scrum în văzduh
Iar sufletu-i în vântul hoinar.

De-atunci cu grea amintire
Și fumul nociv de țigară
Te cheamă tacit între versuri
Și nouri, cerneală albastră.

Devreme în acea noapte
Omul... și-a aprins o țigară,
Era târziu și pe-afară
Arome de mort și cerneală.
17-XII-2012