Sunt cercuri de lumină

Miroase a proaspăt
Tămâie cu solzi
Miroase a viață
Și-a stele ce-nnozi.

Sunt cercuri de lumină
Și bucle de auz,
În vârful de ungher
Cu sunetul confuz.

E-o vesela cântare
Visarea înserării
Dar unde e lumina
Din vrejul emigrării?

Sunt cercuri de lumină
În ceruri și-n oglinzi,
E-un veșted soi de gând
În lămpi  ca să-l aprinzi.

O liniște de ceară
Cufundă norii-n mare
E-o linie de iubire
Și două de-ntristare.

Și parcă nu ar fi de-ajuns
Iubirea ce ne alină,
În noaptea epitaf
Sunt cercuri de lumină.
18-VI-2013

Sur le Fil

Sur le fil de ma vie, les nœuds sont comme les précipices d'idées ... inévitable.

Impar

Și lasă norii legământ de amor ancestral, privește doar salba de globuri lucioase, ce obrajii de coapte sudori îți plimbă părul prin stele, ascultă-mi doar inima cu mâna și ochii cu privirea.

Întinde covorul de stele peste dulcile tale priviri, iubește-mi îngropatul zâmbet ce naște arpegiu de puls. Ești tânără roză de mai, sunt vechiul nuc ostenit.

Îmi simt sufletul încins pe-o lamă, de sânge vioara scrâșnește, și tropotul cailor negrii ce tot orizontul îl umplu, sălbatic se duce printre ziduri cu pietre de moară cioplite.

Aprinde-mi atingerea ta pe limba de sete și dor, cunoaște-mi defectele-o mie cu susurul buzelor vii. Suntem ploi și nori de ceară, suntem sunet de vioară. Suntem noapte în dezmierd, și culoare în infern. Apropierea depărtării și iubirea învierii. Suntem munți și văi de bine, suntem susur de iubire.




Cu ochii privirea-mi ascultă și tremurul inimii-n mână. Cunoaște-mă cum n-ai fi știut, iubește-mă cum n-ai fi putut. Suntem noaptea de oricând și iubirea de nicicând. Asfințitul neuitat și amorul disipat.

Catren

Atent și difuz
Pe geamuri de cretă
Sunt urme de vis
Pe cerul închis.

Așteptatei uitări
De triste chemări
Mânjitul geam gri
Și ploi de pelin.

Sub tremur de lemn
Pământ îndoit
De oase legate
De vise plecate.

Și ploi de pelin
Pe cer se preling,
Sub geamuri de cretă
Cu suflet de mentă.
01-V-2013

Cuvânt nemilos

Trecând peste genele tale
Un suflet, lumină și glas,
Voi rămâne uimit de noi doi
Și de ore conjugate-ntre noi.

Am gând peste gând, un roman
Ce l-aș scrie, izvor încarnat
Găsesc pe veștede buze albastre
Povestea privirilor noastre.

Tăcutul tău sân cum adoarme
În cușca falangelor mele
Și noaptea, un viciu furios
În ploaie de cântec duios.


Aprinșilor demoni din piept
Le-am stins în scrumiera izvorul,
Și n-am să mai știu inventa
N-am să mai pot aștepta.

Adio, cuvânt nemilos
Și-un ultim sărut pe ecran,
De astăzi pierdut în uitare
Las orele reci în pierzare.
16-IV-2013

Duminica ce-a fost

De-atatea nopti aud ploand, aud materia plangand...sunt singur si ma duce-un gand... spre locuintele lacustre....

Iar tu tacere impara te numeri de la est la vest. Cauti in unghere pierdute, acolo unde mintea nu cauta. Mai pot spera si azi, dar noptile nu vor mai sta, iar zilele deja au apus. Iz de primavara si crez de iasomie. Intre vremuri fie, orice implinire.



Si mi-e dor, mi-e dor de tine.. si mi-e greu, plecat din mine.

Prin colțuri de zambilă

Aș vrea să mă aprind
De la tăciunele buzelor tale,
Să ningă în sus primăveri
Cu colți și muguri de șoaptă.
Să mă-nveți în verset mântuirea
Iar viselor penel să le fie
Împletirea coapselor tale.
03-IV-2013



Prin colțuri de zambilă te privesc cum mă privești. Mă zăresc în abisul privirilor tale. Și parcă astăzi sunt mai frumos decât aș fi putut fi cândva. Prin colțuri de zambilă prind în vârfuri de lumină zâmbetul tău. Buzele tale agățate de ale mele se dezmiardă. Sunt scos din cușca pieptului meu, reușesc să ating tavanul și mă întorc prin cutele părului tău, te mângâi pe gat și revin în mine însumi. Aș dori un moment ca acesta să înghețe, și în clipele ce urmează să pot gusta din acea gheață...la infinit.  Prin colțuri de zambilă ești atât de frumoasă, un buchet cu-o floare și doua petale calde, lucioase, perfecte. Mă simt nemuritor. Sunt nemuritor când mătasea atingerii tale dezmiardă tremurul ființei mele. Și n-am sa pierd nicicând amintirea înmuiată în colțuri de zambilă.

De vorbă cu Gândul

Păcatul pașilor și-al meu
Cernut peste valuri apune,
Îți simt sarea în gură și-n tălpi
Ești pulbere grea de cenușă.
Printre crengile ochilor umezi
Te-afișezi între coastele mele,
Ești greu și acid și trist
Urmele mele le-astupi
Pierdut între ploi ca un abur,
Și tristelor geamuri
Sensul, arpegiul îl stingi.

De plânsul zidurilor
Mi-e mintea atât de-obosită
V-aud ca pe șoareci-n ghene
Cum răni de huzur afundați;
Vă simt cangrena din vârf de bocanc
Și fiarta sudoare cojită,
Mă simt înecat în ceanură
Pe vârfuri de suliță tras;
Vă simt înfășurați ca un boa
La gâtu-mi ce ploaia îngână.

Păcatul pașilor goi
Pastila de-o zi și jumate
M-ar duce în cursul istoriei,
De lemn se izbesc pantofarii
De udele frunze privirea mi-e plină
Ascult, mă apropii și mor,
Aprind, îți zâmbesc și nu vor
Să te-audă în scânduri și așchii
Cum sângele picioarelor tale
E tot așternut în orbite
Planete ce mor, exaltantă poveste.
03-IV-2013

Cerneala Privirilor Tale

Bolta cerului cu flori
Și zâmbetul tău peste al meu,
Polen de amor transcendent
Și norii, curcubeu dizident.

Oameni de zahăr, copaci de cleștar,
Și ploi de priviri în tavan.
Culorile nopții cu stele,
Privirile tale în palmele mele.

Minute de aur și-o șoaptă
Gândurile mele se-adapă
Cerneala privirilor tale
Și toate cuvintele-s goale.

Papirus, celule din suflet
Și scris înverzit de priviri
Nuditatea cuvintelor noastre
Și șoapte și lacrimi albastre.
25.02.2013

Atunci când fugi, de fapt ramâi

Atunci când fugi, de fapt rămâi
Și ești dulce ca lumina,
Atunci când fugi, de fapt nu pleci
Rămâi să mai aștepți puțin.

Nu mai fugi și nu te mai du
Și lasă doar raze de soare
Prin camera mersului tău
Să te aducă la casa cu flori.

Acolo voi fi să te aduc
La ceasul ce țese din raze
Povești ce-ți vor spune cadent
Ramai și nu mai fi tristă.

Atunci când fugi, de fapt rămâi
Și esti dulce ca lumina,
Te iubesc și-ți cos în palmă
Harta ce te-aduce acasă.
20-XII-2012

Diamond Demons

Face my diamond deamons. Taste my soul and reach to myself. Follow the singing, hope for nomore and then, just like before, face my sin, my diamond deamons.

Catatonic

Pierdută cu gândul de gânduri
Te privesc printre gratii,
Am sufletul prins între flăcări
De mare o grea-mbrățișare.

Atât de ușor e să pierzi
Cuvântu-nainte de vremi,
Și-n picurii nopții de coji
De unde să știu și să simt?

Și n-aș mai putea să te strig,
N-aș mai putea să cunosc
Aceleași cuvinte de ieri
Aceleași uitări de nicicând.

E-un soare de sânge și gheață
De ploaie și frig e aerul plin
Îți intră în piele, în piept și în gând
Iar drumu-i covor de frunze și-asfalt.

Si-atunci dac-aș prinde cu mâna o stea
Ce obrajii ți-i udă sărat,
Aș vrea să nu pleci din amurg
Și-n noapte să nu te destrami.

De-atâtea zile cu vântul
Aprind în aer păcatul,
De-ar trece secunda ca anul
Și norii pe cer de-ar pierii.

Mi-e dor să miroasă a putred
De frunze tăcuta pădure,
Si crengile cânte-n delir
Cu note ce plouă plutind.

Atât de cuminte zâmbești
Iar ochii-ți emană durere
Nu pot nici să plâng sau să mișc,
Îmi simt împlinirea murind.

De-atâta tăcere și luna
Și-a uitat între stele lumina,
Iar ceasul a stat poticnit
La ceasul ce-odată-l știam.

Mă simt o piatră de râu
Un fir de nisip în ocean,
Răpus de neagra pieire
Mă simt pierdut în sicriu.

Și mă prinde iubirea de toamnă
Și plâng și îmi moare ființa,
În ceasuri atât de egale
De frunze, armură cu zale.
17-XI-2012

NOCTURN

Si noptile cauta,
Noptile iau,
Si noptile plang,
Noptile fura;
Mi-s grele cadavrele
Si suflet nebun,
Si tremur, e abur
Si noptile plang.

Si noptile uita
Iar eu ma las mort,
Si brate ce-aduna cangrena,
Si noptile urla,
Intuneric de mort,
Si nopti ce nu sunt.

Si tremura frunzele,
Si maini, si durere,
Astept sa privesc din ocol,
Si toate sunt nopti
Si toate mi-s stele
Si noptile toate sunt grele.
22-I-2012

Oprește-mi Gândul și Marea

Tristele umbre
Ale camerei stafii de gheață
Mă urmăresc în șanțuri
De pat pierdutului cearșaf.

Aplecate ziduri
De-a tristelor voastră chemare
Mi-e mintea atât de umbrită
Și sufletul moarte subită.

Cristaline uitări
Prin lemnul podelei ma pierd,
De-aș mai găsi pe tălpile șterse
O urma de praf a fostului suflet.

Te caut privire
Prin prisma de gânduri și toamnă,
Îmi pierde vâltoarea de lacrimi
Orice alinare, orice alintare.

Așteptarea de gheață
Cu sloiuri acide și gând de pierzare
Afundă-mă ploaie în rece-anotimp
Și lasă-mi copacii cu crengi ce se-aprind.

Flori de iubire
Petalele albe și roase de timp
Împrăștie toamna polenul de spini,
Flori de iubire, parfum de pelin.

Nori obosiți
Și plouă-ntre ziduri ca toamna,
Singur în colțul umbrit
Am murit, am murit.
08-11-2012

Neveroximitate

Si cugetarile de-ar invata cum sa moara... eminescian si trist, bacovian si sumbru, tacerea ar fi de aur. Ar fi cu atat mai linistitoare cu cat anghina neputintei ar sugruma orice speranta. Si cum murim in fiecare clipire de ochi... am putea trai cu ingerii de lut.

Traim pentru a cunoaste, pentru a descoperii... si murim fara a intelege nimic din tot ce cunoastem... din tot ce am descoperit. Sunt dureri pe care nu le poti intelege, definii, dureri ale caror sursa iti este straina...dar aceasta nu o va oprii nicicand din a exista.

Iubirea adevarata este atunci cand fericirea persoanei iubite o poti gusta, savura.. traii si consuma nascuta fiind in bratele oricui, chiar daca nu sunt ale tale. O inima nu se vindeca mereu cu implinirea ta.. ci cu implinirea persoanei pentru care bate. Si nu cred ca as putea fi mai nedrept decat cesurile sa le alung in ploaia acida a mintii. Oricat de mult iubesti, ura si frica de propriul esec naste natura esecului.

Existam pentru a iubii, iubim pentru a traii si traim pentru a murii. Cu orice inserare privirea ta o invata tot mai mult pe a mea sa clipeasca angelic... divin. Si atunci unde e tot ce-i etern din cerul de picuri sarati?

Voi invata implinirea din ploaie si iubirea din soapte de toamna si oricat mi-ar fi mantia de grea voi zambii fericit, m-ai iubit ne-am iubit... si etern te-oi iubi.

"Sunt plin...

...chiar daca sunt gol.

si imaginea chipului tau va fi mereu harta sufletului meu catre bine... catre oaza de iubire.

buzele tale fantana din care beau viata.

ochii tai cerul din care imi iau lumina.

 pielea ta haina ce-mi ocroteste fiinta.

...ma simt atat de frumos si special cand sunt cufundat in sentimentele care ti le port."

Și când știu că nopțile mor, nopțile plâng
Iar crengile-s toamnă de gând
Acopăr ferestrele minții, obloane-n salcâm,
Aștept nemurirea uitând.

Copacii sunt toamnă arzândă
Iar vise uscate se-adună,
Ploaia e toamnă curgândă
Iar ochii de pleoape se-afundă.

Pamântul e toamnă și el
Desculț cu șiret împletit
Din vreme și nori și luminî
Ce roua de șoaptă alină.

Oamenii sunt toamnă nebună,
Prin vreme simplitatea sugrumă.
Polen de otravă, nectar de durere
A Soarelui tristă cădere.

Sufletul meu e toamnă desculță
Prin mintea de cioburi se-avantă,
Poiana de vise e tot ce iubește
Cu frunzele reci, cu toamna de buze.

Copacii sunt toamnă și plouă,
Iubirea e șoapta de rouă,
Și SIMT că ești toamnă prin crâng
Când nopțile mor, nopțile plâng.

Si cand ploua....

Si cand ploua printre crengi de parca ar canta la pian, mi-as dori sa fiu o frunza... ca si clapa alba a pianului. Sa descand amorul ploii cu padurea... cu natura. Sa ii pot undui curgerea in arpegii de iubire, pe note de dulce-mplinire. Sa fiu si eu parte din ceva maret.

Iar cand noaptea se prelinge peste tot orasul surd, mi-as dori sa fiu eu lacul care tine-n a sa palma caderea de lumin-a Lunii. Sa fiu eu ochiul de apa ce clipeste clar spre clar, sa-i tin eu cununa noptii peste picurii de soapta. Sa o simt cum lumineza tot ce-i negru si ascuns, peste mine si in mine... suflet... lacrimi...si idei. Sa ii pot soptii prin glas trist de lup pierdut cum mi-e sufletul de picuri si cum ea ma umple tot, cu lumina ce ma fierbe...cu iubirea ce ma pierde.

Daca-n ochii tai de toamna as putea sa fiu eu ploaia, ti-as spala tot asfintitul, frunze, ganduri, nempliniri. Ti-as lasa doar rasaritul si povestea de amor, ti-as lega-n priviri doar muguri de speranta, flori de colt. As aduce toata lumina ce soarele o poate da, si ti-as tese-n ochii tandrii broderie de minuni, as incepe-apoi sa-ti spun o poveste de noi doi, si ai umple broderia doar cu perle de emotie.

O noapte de-ar ploua pe luna si-n privirea ce ochii o preceda ar canta note de toamna... s-ar preface doru-n soapte si iubirea in etern. M-ai putea iubi atunci si oricand am asfintii, zambetul va fi de luna... iar amorul de clestar...

04:37

Si cu-atata tumult, atata uimire, de-ar fi sa-ti rostesc as scrie toata Luna, sau Marte... si chiar Jupiter.

Descriu eternul prin neputinta, si speranta prin rea vointa. Astept si nu mai sper la fel cum visez si nu mai clipesc. Ascult doar rasaritul si frunzele de toamna, pastrez doar asfintitul si zambetul tau tandru.

Deschid ferestre oarbe, pridvor de cer uscat... si-a norilor romanta o pravalesc in mare. De-mi uit doar o privire pe poze si-amintiri... restul zilei moare sub ochii ce-i iubesc.

In becul ce-si arde sentinta discontinua lumina pulseaza, si-n mintea ce-si uita menirea continuu dementa viseaza. E-o inima de sarma si doua primaveri ce canta toata noaptea la ceasuri de iluzii. Si daca-ar fi o noapte la fel ca altadata, atunci iadul sa se spele de tot ce-am fi trait. Eternul peste toate, desupra si in gand, si suflet ce aduna din lacrimi orice cant. Priveste. Nu departe, doar putin peste-a ta geana, sa simti cu nemurirea inchinatul sentiment, efemerul prizonier.

Cununa e toamna pe cerul de spini, cu gandul orice implinire, si trec calaretii cu sabia in mana pe poduri de ploi si neghina. Turbate coline, e negru aprins prin toata povestea ce zarea o trage... si negura groasa de suflet sihastra e trist legamant la piept sa te-alin.

Ploua. Cerul de-acum alipit; si-un suflet atat de iubit. Si doua povesti pe doua nuiele, cu rima si ritm, masura si tact... e noapte, e ploaie, e trist.

Uita de astazi povestea si lasa doar coperta. Smulge din candela ata si lasa-i numai ceara. Fura-i omului vederea si lasa-i numai ochii. Ascunde-i nucului apa si lasa-i doar lumina...




Deslusesti povesti cu rime cand aproape-i dimineata? Dar idei si orice-albastru ce spre rosu se urneste? Unde-s toate cate-au fost? De unde-am plecat si unde am fost? Ale cui sa fie cuvintele, ideile... tristetea? Si nu-i asa?... Ploile-s goale, fara mine in ele... la fel cum razele sunt reci... fara tine cu ele...

Deasupra Mea, Eternul

Adie vantul de parca e parfumul tau in toata incaperea...



Si daca ar fi clipele sa conteze ca si bataile inimii... am fi morti demult.



Al cerului romanta alba
Se faureste-n ziduri.
Si razele de soare mate
In suflet sunt ca mituri.

Traim in visuri albe
Sau colorate-n mov
Si nu simtim prapastia
Eternului amor.

Pasim in viata surzi
Orbiti de nemurire,
Ascundem tot ce doare
Si o numim iubire.

Mi-e pielea obosita
De sufletul ce-o arde,
Iar ploaia-i alchimia
Lacrimilor calde.

Mi-e atat de grea fiinta
Si-n jocuri de lumini
Privirea ce m-atinge
E sange-n flori cu spini.

Iar apoi citim pe buze
Idei si sarutari
Si nu-ntelegem sensul
Abstractei cugetari.

Si Ce Nemurire

Minunate strazi de cristal

Agonizant prin vreme m-astern,

Mi-e sufletul inca uitat

In haina ce-mbraca tot Raiul.

Si-s suflete triste-n icoane,

Cu greu printre randuri chircite

Un soare de gheata m-ajuta

Privirea spre tine s-o-ndrum.

In crengi de azi dezgolite

Imi vad cate-un vis agatat,

E-o frunza, e-un vis, prajite-amandoua

E fosnet, e plans, impletite-amandoua.

Sa stai peste noptile grele!

La geamuri ,privirile mele,

Sa sorbi toata ploaia luminii din stele

Caci ploaia sunt eu, lumina de veghe.

E toamna si ce nemurire

Cu-n cer albastru ca marea,

Sunt singur si ce implinire

Cu-n suflet aprins ca si zarea.

20.09.2012