Impar

Și lasă norii legământ de amor ancestral, privește doar salba de globuri lucioase, ce obrajii de coapte sudori îți plimbă părul prin stele, ascultă-mi doar inima cu mâna și ochii cu privirea.

Întinde covorul de stele peste dulcile tale priviri, iubește-mi îngropatul zâmbet ce naște arpegiu de puls. Ești tânără roză de mai, sunt vechiul nuc ostenit.

Îmi simt sufletul încins pe-o lamă, de sânge vioara scrâșnește, și tropotul cailor negrii ce tot orizontul îl umplu, sălbatic se duce printre ziduri cu pietre de moară cioplite.

Aprinde-mi atingerea ta pe limba de sete și dor, cunoaște-mi defectele-o mie cu susurul buzelor vii. Suntem ploi și nori de ceară, suntem sunet de vioară. Suntem noapte în dezmierd, și culoare în infern. Apropierea depărtării și iubirea învierii. Suntem munți și văi de bine, suntem susur de iubire.




Cu ochii privirea-mi ascultă și tremurul inimii-n mână. Cunoaște-mă cum n-ai fi știut, iubește-mă cum n-ai fi putut. Suntem noaptea de oricând și iubirea de nicicând. Asfințitul neuitat și amorul disipat.