Prin colțuri de zambilă

Aș vrea să mă aprind
De la tăciunele buzelor tale,
Să ningă în sus primăveri
Cu colți și muguri de șoaptă.
Să mă-nveți în verset mântuirea
Iar viselor penel să le fie
Împletirea coapselor tale.
03-IV-2013



Prin colțuri de zambilă te privesc cum mă privești. Mă zăresc în abisul privirilor tale. Și parcă astăzi sunt mai frumos decât aș fi putut fi cândva. Prin colțuri de zambilă prind în vârfuri de lumină zâmbetul tău. Buzele tale agățate de ale mele se dezmiardă. Sunt scos din cușca pieptului meu, reușesc să ating tavanul și mă întorc prin cutele părului tău, te mângâi pe gat și revin în mine însumi. Aș dori un moment ca acesta să înghețe, și în clipele ce urmează să pot gusta din acea gheață...la infinit.  Prin colțuri de zambilă ești atât de frumoasă, un buchet cu-o floare și doua petale calde, lucioase, perfecte. Mă simt nemuritor. Sunt nemuritor când mătasea atingerii tale dezmiardă tremurul ființei mele. Și n-am sa pierd nicicând amintirea înmuiată în colțuri de zambilă.