but now I'm not an artist I'm a fucking work of art
In viata, pe cararile noptii sa calci. Sa ai piciorele reci si picuri pe maini, sa fii sfios si singur demult. Sa privesti agale si sa simti, otrava de dor ce prelinge inima... cararea de ieri. Ne gandim la soapte, ca la picurii de ploaie, ne imaginam apusul, carnagiu-n cer deschis... si robust, e noapte de idei. Nu ne mai stim arunca un gand prin asfintit, caci ochii-s tristi in palme, de ieri orice uitare. In viata, pe cararile vietii sa calci. Sa ai picioarele reci si stropi de lumina pe maini. Sa te gandesti la mine. Efemerul scriitor.
Oare a cata oara cand incerc sa scriu, primele cuvinte care-mi vin in gand sunt "de-atatea nopti aud plouand..aud materia plangand...sunt singur si un gand ma duce..spre locuitele lacustre"?...
Doar ca acest gand ma duce la tine. Iar tu nu esti lacustra. Cel putin nu asa cum ar crede lumea.
Totul e fad. Iar becul s-a ars din nou. Mereu cand ajung la momentul acesta. Culorile sunt albe... culorile sunt negre...pastel in gri. E o racoare dulce si in agitatul cluj inca mai aud masini ce sparg linistea ce se vrea nocturna. Macar oamenii pe strazi nu sunt. Macar oamenii in case...dorm. Iubesc momentul asta. Cand parca aud copacii departe... foarte departe, in cimitir, cum susura sub vant. E abia doua si jumatate. Poate mai incolo. Cluj= insomnie. Imi doresc sa plec de aici. Desi iubesc fiecare caramida de aici si aici e... acasa. Dar nu mai pot. Prea multe si totusi aproape nimic. Atat de trist si totusi atat de implinit.
Sunt acele zile in care ma simt tabloul lui Picasso langa tabloul lui Da Vinci. Nimeni n-are ochi si pentru mine. Multi ma judeca, ma injura... nu inteleg...nu vad... nu stiu... nu pot. Iar apoi sunt cei ce stiu... vad... inteleg si pot. Ma admira, se minuneaza, ma iubesc si ma sorb cu privirile. Dar apoi, la sfarsitul zilei cand becul ce ma lumineaza se stinge... totul e fad. Raman tot acolo. Iar toti sunt dincolo. Nu e nimeni sa se contopeasca culoare si sa fie un cub in cubism... toti tanjesc la romantic..in romantism.
De mi-ar fi sufletul din foi iar iubirea de mi-ar fi litere... ar trebui sa mai adauge James Clavell inca o carte seriei sale Shogun ca sa cuprinda, ca volum, tot ce simt si tot ce-as vrea sa simt. Sa ai. Aproape-n orice clipa cerneala cronic anemica asterne peste file cuvinte ce le sti. Dorinte ce le simt. Sunt intre scanduri coapte si simt cum toate pocnesc, sub pasii mei si-a lor... peretii scorojiti. Si tristele ferestre cu jaluzele rupte imi spun povesti cu tine, ma-ngana si adorm.
Nici nu mai stiu sa pasesc. Sunt singur si-atata tacere. Cu oameni in jur sunt singur la fel... si-atata galagie. Ascult tacerea ta cruda. O simt atat de eterna. Ca un pahar de nisip si un bob de mac. Iar eu sunt bobul...tacerea-i nisipul.De jur imprejur ma imbraca...nu ma ucide dar greu ma sufoca. M-apasa si tip... ma zbat sa o sparg... apoi mi-as dori sa pot sa o ascund, sa n-o mai gasesti... sa nu o mai sti. Dar nisipul e fin, imi scapa din palme... si de acolo direct peste mine. Ma privesc in pahar de nisip. Sunt atat de minuscul... iar paharul o mie. Tacerea n-aude, tacerea nu crede...tacerea nu stie si nu se opreste. Ea doar te inunda. dar nu te omoara. Si pe strazi ce-mi inunda privirea... nici nu mai stiu sa pasesc.
De-atatea nopti aud plouand..aud materia plangand... sunt singur si ma duce un gand..spre locuintele lacustre...
Si privind in urma egalului eu... contopesc idei de margele. Incerc sa reiau un titlu sublim, il intorc... il gasesc il aprind, iar in urma fumului sau.... sunt zile si nopti...si iar zile. Ma trezesc si privesc peste ziduri, aceeasi cadenta, acelasi destin. Aceeasi oameni, baston si orbire... acelasi peisaj efemer, aceleasi ziduri zdrobite, picturi peste chipuri si zel. Si ma las parca-n jos, sa ajung la radacini, sa nu mai exist...sa nu vad, sa nu simt, sa nu stiu.
Cata culoare..si cata splendoare... si soare..si verde si raze si ape. Nori de abur cu stropi de diamant. Si un colt de luna ce nu vrea sa plece. Iar noi stam inchisi, cu ochi-n absurd. privim artificial, gandim la abstract... asteptam o minune cand ea este in tot ce e dincolo de zidul ce desparte un suflet al nostru...de frumosul etern. Si ce e tragic e ca eu... da eu... ma aflu printre voi... Unde-mi sunt oare simtirile, nevoile... absolutul? unde sa mai caut pasii ce s-au pierdut cu zborul... Si aripi ce se-adapa din vantul ce inunda un cer cu iasomie...si-un gand cu nemurire.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.. si mă durea mâna ca o ghiară, neputincioasă să se strângă...
si m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.
Atat de multe zile, atat de putine ore.... si atatea clipe cu atat de putine ceasuri. Simt cum timpul ma afunda cu fiecare secunda.... iar orele sunt prea putine. Cum? de ce.... pana cand. Speranta moare ultima se aude. Si pana atunci murim noi... Norocoasa dracului. Sau nu?:)
Si s-a lasat frigul. Macar se ingroapa mizeria, mucegaiul si cangrena sociala. Macar putem da vina pe ceva pentru hoarda noastra de esecuri de zi cu zi. Suntem o armata de cadavre, oameni care s-au sinucis cu arma proprie numita ignoranta iar piatra cu care s-a ascutit arma se numeste Pedeapsa Democratiei Libere. pacat ca nu s-a predat greaca in scoala atunci cand trebuia...
Sunt atat de multe zile.... iar cu noptile parca e si mai greu. Ratiunea pe strazi doarme. Si raman doar cariile, lesurile atarnate prin copaci si frunzele nevinovate care ard sub luna. Sunt strain propria tara, sunt sclav in propria lume, sunt ucis de propria mana si tot ce pot face e sa-mi tai acea mana, sa devin nonSTRAIN in tara altuia si rege in lumea oricui. Voi ramane cel mai fericit ciung, cu coroana made in Demos si apartenenta in Cratos. Protestul este inutil. Vom murii. Ca suflet, ca tara, ca orice. Si tot ce vad pe geam e cimitirul. Singura granita a bucuriei.
De-atitea nopti aud plouand, aud materia plangind...Sint singur, si ma duce un gand... spre locuintele lacustre....
N-am mai citit de atata timp Bacovia. Am si uitat cum se scrie. Zac in rozul nocturn al camerei deja murdare si nu privesc deloc in fata. Mi-e greu sa respir si...da, sunt singur. De-atatea nopti m-aud plouand, aud fiinta mea plangand... Banal. Contemporan.
Si zilele trec, si trec...si trec. As vrea sa retraiesc viata, cu spini in talpa si dureri in suflet. As vrea sa ma trezesc in stropii noptii ascuns de nelinisti si sa plang. As vrea sa ma doara si cand imi trece sa ma doara si mai tare. as vrea sa plang si apoi sa uit. As vrea sa iert si sa fiu iertat si in zilele in care nu mai pot astepta, sa alerg. Sa cant, sa tip. Sa vad rostul soarelui....
Sunt atatea zile de cand zero absolut domneste. Mi-e greu sa fiu eu, sau sa fiu tu, sau oricine. Ma zbat parca prea putin si totusi simt ca nu mai pot. Si nu metaforic vorbind. In gand imi spun doar vorbe grele, imi ucid si ultima speranta. Si mi-e dor....Atat de dor de tine. LUTul ma-mbraca si ma tine atintit si-njurul braului ma strange, nu mai pot sa respir si te chem, pe note si versuri, te chem pe fructe si raze, te strig pe greu..si mai greu. Imi lipsesc zilele de vara cand ascunsi de ori-si-cine stateam imbratisati, privind catre buzele ce stiau pe-atunci iubire sa compuna. Mi-e dor sa te superi si sa ma strangi cu mana tremuranda, cu ochii-nlacrimati in iubire. Mi-e dor de parc, si scari, mi-e dor de tot. Curand... si inca-o zi.
Nu cunosc zilele, nu-nteleg noptile. Nu descurc vorbele, of si atat de mult mi-as dori sa ploua cu uitare. Sa ma trezesc maine si sa fiu mai tanar, sa fiu mai prost, mai mic, mai urat, dar in PACE. Sa privesc pe fereastra si sa vad muntii, frigul si zapada, turnul bisericii, mingea copiilor pe cimentul imbibat in atatia pasi. Sa privesc copilul in oglinda si sa nu-nteleg, sa nu judec ca acum. Doar sa privesc. Cu ochi de caine iubitor, sincer...pur. Sunt atat de tanar dar ma simt atat de batran. Sunt atat de iubit dar ma simt atat de uitat. Iar tu. Departe ramai.
Si-apoi mai lasa doar o data din ganduri sa-ti reverse, al vremurilor vraja, ce printre crengi se-alearga. Si-nalta fruntea mintii cu stoluri de pacat, si vesteda uimire ce noaptea alba-o cerne. Canta doar in gand, si nu cu voce tare, mai lasa doar o data, piciorul tau in mare. Asculta drept din soare, un cantec si prin ei, ingroapa-n luna amorul apus de printre zei.
Si-n urma zilei schioape ma-nchin la usi inchise, astept sa-junga ziua si noaptea cea dintai.
Da. si ma duc la brasov. In general un gand pozitiv si frumos ma invaluie. Dar azi fiorii sunt la ordinea zilei. Merg la o nunta. Ceea ce inseamna din nou plimbari de sute de Km cu nenoropcitul ala de costum, la care ii voi da cat de curand foc de cate ori am fost torturat cu el anul acesta. Si macar de ar fi nunta in Bv, dar NUUUUU, doar nu credeam ca o sa scap atat de usor. Nunta e tocmai in Bacau ... [Citandul pe Ray] da stiu.... Eat the POO POO HAHA!!... dar no, nu ca m-ar deranja orasul sau zona in sine. Ci distanta, drumul, deranjul pentru a merge la o nunta a doi oameni pe care i-am vazut o data in viata. Dar ma rog.... un om trebuie sa faca...ceea ce un om trebuie sa faca... sau cum era?...
Uof... si In timp ce scriu aici din nou "Nimic interesant", duduie la sonor moderat, ca e 7 dimineatza, Therion. Asta da trupa. Curand voi mai baga un top 100 in care va fi ceva Therion. Abea astept:). Ma gandeam zilele astea aplicand CV-uri, pentru ca da am intrat si eu in acest sport extrem pentru Romania, ma gandeam ca imediat incepe faculta...din nou. Insa spre deosebire de anii trecuti, acum sunt atat de imun acestui sentiment, atat de miserupist fenomenului incat cred ca si mersul la cinema ma stimuleaza mai tare. Adica probabil se va juca din nou pe cartea profunzimii si profesionalismului academic, dar nu-i asa? aceasta placa este demult ucisa si demult o simpla gluma proasta a sistemului de invatamant romanesc(daca exista asa ceva....). Inca doi ani degeaba, inca doi ani de umilinte si note date dupa mersul la cursuri, nu dupa posibilitatile si analiza riguroasa si adevarata a cunostintelor, inca doi ani in care sa-mi dau seama ca nu invat nimic aici, si ca acest fapt nu stimuleaza pe nimeni mai mult decat sa treaca un 4 pe un examen. Cui ii mai pasa in ziua de azi?... "nu sti?... 4"... ce-mi pasa mie daca poate tu nu sti pentru ca nu ai inteles, sau nu poti intelege in ritmul meu de iepure-n calduri care predau aceleasi gunoaie de 40 de ani si am impresia ca daca eu sunt atat de satul de acestea, toti sunt, chiar daca pentru majoritatea sunt niste chestii in premiera. Dar no, de aceea Romania nu va fi niciodata Oxford sau Harvard. In rest, traiasca taxele inutile, bugetele largi si incapatoare, coruptia in floare, si incompetenta pe banda rulanta.
Si din nou atatea ore pe tren. UUuuuu... incitant. SAU NU. sper sa nu dau peste aceiasi controlori retardati. Adica sunt constient ca oricum vor fi retardati. Dar macar sa fie altii. Material nou de studiat. Tin minte cand am fost ultima oara la Ocna Mures ca am prins "supracontrol". Adica un nene cu vreo 3 clase mai destept decat ceilalti doi, plin de aere si superioritate(si aici vorbesc extrem de serios, cred ca nici becali nu-i atat de plin de el cum is tipii astia). Si na, foarte galant si politicos cu toti pasagerii. A verificat foarte sarguincios toate biletele, iar dupa ce a epuizat trenul, care na fiind personal numara doar vreo 3 vagoane, s-a asezat cu cei doi controlori in fata mea, lateral dreapta. Eh in acel moment, minunile s-au dezlantuit. Sa-l fi vazut, cu ochelarii lui cu lentile biconcave, cat de academic vorbea si cat de geniu si omniscient se simtea printre cei doi retarzi, incat in momentul acela chiar am inteles zicala "chioru-i rege-n tara orbilor". Iar cei doi iezi, atat de docili si cu ochii mari si umezi, il ascultau si il aprobau la fiecare silaba plescaita de domnul superior. Partea de CA[virgula]CAT vine in momentul in care incep sa-si faca socoteala biletelor eliberate in tren. Si na unul din ei care sunt 100% sigur ca nu are nici 4 clase, incepe sa calculeze...chipurile in minte. si incepe "pai eu am 6...si cu 7...15...plus inca 8....25". Moment in care Inaltimea sa ..SUPERvizorul incepe sa rada ca o hiena jegoasa in tot vagonul cat e de prost colegul sau "da ce ba?...Joiana nu te-o invata sa si socotesti? Numa sa-i faci felatie?(probabil auzise termenul pe playboy TV cu o noapte inainte si a zis ca e oportun)". Adica ok. da e jalnic sa te uiti la un ditamai animalu de 50...spre 60 de ani ca nu poate aduna 3 numere, insa tu ...acest munte de intelepciune si inalta desteptaciune ce scuza mai ai sa razi fara bun simt si fara nici un DRAM de colegialitate in tot vagonul, cat poti de tare ca sa fi sigur ca toti aud, de bietul om. Desigur respectivul, fiind prost...asta-i adevarul, si umil s-a inrosit tot, si a bagat capul in pamant ca strutul, incercand sa explice ca el stie sa calculeze insa numerele cu doua cifre il cam deruteaza. Urmatorul pas al actiuni insa m-a facut sa ma intreb...ok ok... tu razi, dar de ce nu calculezi tu?... daca tot esti cu 15 clase peste el. Si na, nu a facut-o. L-a lasat pe saracu om sa se chinuie ba chiar mai mult a continuat cu dumele de "om cu studii superioare"...."Hai Cornele ca poate scoti si Romania din criza cu calculele tale, daca iti iasa calculul asta vorbesc cu fiu-mio(oooo nuuu!!!!a perpetuat si specia cu genele lui SUPERvizoare) sa te mediteze...tocmai ce-a invatat si el tabla inmultirii".... Pana cand acesta, stiindu-si capacitatile, isi scoate din tolba un mini-calculator de buzunar(o fi pleonazm?) si cu o dexteritate de bunicuta octogenara incepe frumos sa bata pe el, si in cele din urma afla cu uimire ca a rupt 20 de bilete. Desigur toata scena cu supervizorul razand in lacrimi de inecul social al subalternului sau analfabet era urmarit(de voie de nevoie) de intreg vagonul, trenul fiind personal, deci necompartimentat. Si astfel, am aflat ca si supervizorii sunt niste retardati corupti insa care au instincte si caracteristici de cameleoni. In Romania este o mare virtute. Sunt sigur ca dupa aceasta calatorie controlorul umilit si-a cerut pensionarea pe motiv de boala...cronica.
Mda, si mi-e si somn. Si putin foame. Dar o sa treaca. O sa ajung la Brasov, la Libe, si o s afie bine. Macar nu os a sufar la singular.:P.
O saptamana frumoasa va doresc. Si tine-ti minte. de invatat nu invatati din carti, invatati din ceea ce va inconjoara. Cartile or fi ferestre-n ziduri, dar atat. Zidu-i zid, sufletu-i suflet. Singurul beneficiu al citirii unei carti, FOARTE IMPORTANT(sa nu ma intelegeti gresit), este ca iti dezvolta limbajul si exprimarea, si te mai informeaza despre un punct de vedere al unui om cu adevarat inteligent. Nu ca si supervizorul nostru. Iar cele stiintifice, sunt ca si un indrumator spre cunoastere, nu inlocuieste cunoasterea. Doar te indruma spre ea. Asa ca luati faptul in mana si cunoasteti-l. Pipaiti-l, intelegeti-l... Nu doar cititi despre el.
