Mi-e dor de tot ce-i al meu... iar corbii croncane cu ciocul adanc infipt in oasele uscate de timp... ravasite de ploaie... ascunse de moarte....
Mi-e sufletul cuptor de durere si izvor de uimire... priveste departe in zare... natura cea trista cum moare....
Deopotriva va ploua visele cu soapte...iar vremea e instrument acordat pe fiinta ce ma cufunda... pe starea ce ma conjuga... pe durerea ce-o curma....
De-as sti versul nu l-as mai spune nimanui.... chiar daca esti poezie compusa de mine, iar poemul e alb si frumos... de-as sti versul nu l-as mai spune nimanui...
Mi-e dor de tine... unde esti?... de ce nu mai esti?... cand vei mai fi?... cand voi mai sti?... si cine se mai pierde cu ochii in privirea ta ca intr-un abis fara de capat?... cine se mai drogheaza cu parfumul pielii tale si cine iti mai mangaie trupul cu iubire?....
De ce nu eu?... de ce e tarziu?...de ce ploua?... si de ce nu pot sterge foile ce sufletul compun?
P.S. I Love You
Un comentariu:
frumos si trist deopotriva
Trimiteți un comentariu