sunt zile in care ne aruncam in gol. Voit, cunoscand caldarea ce visul ne inunda, cunoscand ochii spre care vom privii. Dar nu-i asa? riscul e prea dulce... soarta prea amara. Si cadem...si ne afundam, stam cu mainile intinse, de parca am zbura. Cand defapt suntem in cadere libera.
Si apoi ajungem la fund, si ca de fiecare data cordelina pe care suntem siguri ca ne-am legat-o inainte de salt, e mereu prea lunga. Acel "stiu ce fac", "am totul sub control", "nu are ce sa se intample". nu e niciodata acolo cand ajungi la capat, ca sa te traga inapoi, exact asa cum ai planificat...cum ai calculat cu precizie de lunetist. Nu, mereu te izbesti frontal... mereu esti in aceeasi otrava a propriei dezamagiri. Si, nu e nimeni vinovat..decat TU.
Sunt acele zile in care ti-ai dorii mai mult, desi nu speri nimic. Acele zile in care parca iti atingi idelul cu degetul... ca apoi sa-ti fie taiata toata mana. Zilele in care "as vrea" inseamna "dream on", "simt" inseamna "e vina ta"... " te iubesc" inseamna "prea tarziu".
Iar in finalul acelor zile, cand ajungi sa te odihnesti... ramai suspendat cu privirea in bezna tavanului, cu gandul dus undeva in "parca trebuia sa fie altfel" iar cu sufletul ascuns in "eu ti-am spus sa nu-mi dai drumul". E noapte din nou... si mergand agale la culcare...defapt...abea m-am trezit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu