Peretii acestia...si-atatea parfumuri. Mi-as dorii sa sigilez camera, sa nu te mai pierd din parfumul peretilor, aroma asternuturilor, atingerea ce inca sta intinsa pe mana tremuranda, gustul buzelor ce-mi ard si-acum tumultul de pe suflet. zefirul ce fruntea mi-o mangaie. E atat de multa tacere, si bestiile tac, vecinii nu bat, copii nu tipa, muzica se-aude... dar nu are gust.
Si oare cum se numeste dorul care nu plange, tristetea despartirii atat de intensa incat nu poti plange... incerci sa te trezesti din vis... si nu reusesti, iti cauti totemul, dar nu il gasesti... si ramai acolo... si poate e vis....dar probabil nu e. Mi-e atat de dor de tine.Dar nu plang... ce simt nu se traduce in lacrimi...
De ce nu m-ai invatat cum sa privesc tavanul cand nu esti aici? de ce nu mi-ai aratat cum sa ma invelesc cand nu mai am patura bratelor tale? De ce nu mi-ai desenat secretul muzicii cand tu esti plecata.....sa o pot intelege, sa pot lua lingurinta ratiunii si sa gust din cupa de note a fiecarei caramizi muzicale ce ne compune de la do la si.... de la alfa la omega.... de la nord la sud... de la tine... la mine... de la noi.... la noi...
Mi-apar zilele fara culoare, am atatea de facut si totusi.... nimic imi pare totul. Insa voi face stiind ca doar asa... ma apropii tot mai mult de tine... imi lipseste teribil poza cand ma lasai sa iti sorb fericirea... si zilele lungi si frumoase, si franghia impletita din trupuri evaportate sub vraja nocturna.
Si mai celestic decat zilele acelea... vor fi doar zilele eterne....
P.S. I Love You...
