De vorbă cu Gândul

Păcatul pașilor și-al meu
Cernut peste valuri apune,
Îți simt sarea în gură și-n tălpi
Ești pulbere grea de cenușă.
Printre crengile ochilor umezi
Te-afișezi între coastele mele,
Ești greu și acid și trist
Urmele mele le-astupi
Pierdut între ploi ca un abur,
Și tristelor geamuri
Sensul, arpegiul îl stingi.

De plânsul zidurilor
Mi-e mintea atât de-obosită
V-aud ca pe șoareci-n ghene
Cum răni de huzur afundați;
Vă simt cangrena din vârf de bocanc
Și fiarta sudoare cojită,
Mă simt înecat în ceanură
Pe vârfuri de suliță tras;
Vă simt înfășurați ca un boa
La gâtu-mi ce ploaia îngână.

Păcatul pașilor goi
Pastila de-o zi și jumate
M-ar duce în cursul istoriei,
De lemn se izbesc pantofarii
De udele frunze privirea mi-e plină
Ascult, mă apropii și mor,
Aprind, îți zâmbesc și nu vor
Să te-audă în scânduri și așchii
Cum sângele picioarelor tale
E tot așternut în orbite
Planete ce mor, exaltantă poveste.
03-IV-2013