Iar oamenii-aceștia, și-atâtea mașini, și haos și vreme și eu dar și ploaia. Amalgam de valori și potop de depresii. Dar atingerea ta și ochii tăi cosmici, atât de lugubri atât de frumoși, mă plimbă prin noaptea aceasta de zile, din mine, ideile dorm și cu ele și luna.
Nici nu mai știu să scriu, sau poate n-am știut niciodata. Cu fiecare zi, mai pierd câte puțin. Din mine, din tine, din tot ce contează. Dar astăzi trezesc la viață lumina, și chiar dacă-i noapte spre ziua privesc, căci estul mereu va fi tot spre est, iar sufletul meu... deja ști, deci mă opresc.
Atingerea ta și orice ai fost, iubirea ta caldă și tot ce n-a fost, rămân acum albe și pline de viață în colțul ce-a prins atingeri de înger, un suflet ce-a scris iubire cu-n zambet. De astăzi orice cuvânt se va topi în abis, iar ochii tăi cosmici, iubirea ce-o simți, vor fi în etern amintire de zei.
"Pentru ca oamenii nu uită, iar obsesiile nu reprezintă plăsmuirea irealului peste tristul real. Și pentru ca iubirea de oameni transcende dar nu se disipă, și pentru ca oamenii nu uita, doar se destramă. Și poate ca nu vom trai nesfârșit să le simțim pe toate, dar cu siguranță le trăim nesfârșit când le simțim doar o dată.
Și oamenii toți să știe că aici a fost cândva un suflet. Cu cușcă de oase, cu raze și zâmbet. Să știe că nu s-a-ntâmplat pur și simplu hazardul să aduca-n creare o minte și-un cânt. Un om s-a desprins din șoaptele albe, cu muntele-aproape, cu gust de cărbune, și-aici s-a așternut cu suflu de înger, iubirea ce-a fost a sa și atât. Iar dacă vreodată vor veni pescaruși să rupă din filele sale, să guste atunci tot cerul din ele și eternul să fie în inima Ei. Cu calde atingeri să-i mângâie obrazul, să-i spună ce mult o iubeste iar Ea, să se scurgă în lacrimi divine și-n ochii ei cosmici să rămână captiv. Iar ziua cand ea se va duce la stele, o va îmbăta universul întreg; cu atât de multă iubire, energie curată din sufletul său. Sau al meu."
Sfârșit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu