Bacoviana

Îți aduci aminte ziua când ți-am spus ca ești frumoasă,
Tristă floare de durere și apus de sânge cald,
Ce prin suflet încolțești și cu spinii mă rănești
De-aș putea să scriu cu otravă-n catafalcul de apoi?

Dormeau adânc sicriele de plumb
Iar eu m-am pornit către casa,
Și m-ai înjunghiat în suflet deschis
Ca să-ți uit, a brațelor casă.

Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă,
În suflet de doliu
Durere-ncet plouă.

Afară ninge prăpădit
Cu așchii ca din suflet,
Și m-au cules doar corbii orbi
Și m-au redat uitării.

De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând...
Am suflet zvelt dar azi e mort
Și mort se va și stinge.

Eram să te-aștept prin parc
Și-am rămas să număr și ora,
M-ai uitat atunci printre ele,
Arpegii cu frunzele grele.

Te uită cum ninge decembre
Prin colțuri de suflet naiv,
Mai lasă-mi și mie o geană
Și noaptea ne-ngroape-n surdină.

Amurg de toamnă violet
Și nopți cu luna rece
Mă prăpădesc în gând ce trece
Privirea ta ce stă să sece.

Aici sunt eu, un solitar
Cu tâmple reci și buze amar,
Ne-înțeles de fețe mii
Mă voi stinge-n ceruri gri.
19-IX - 2013

Recul

S-a dus albastrul cer senin
Iar trista împlinire
Mă ațintește-n pat bolnav
De mine și de tine.

De m-ar cunoaște trist convoi
Să mă-nsoțească-n beznă
Ți-as spune ție ce mă vezi
Să te întorci în creznă.

Și dacă norii liniștiți
Mă vor ascunde-n moarte
Tu să mă prinzi de stâng picior
Să mă aduci din noapte.

Din șoaptele albastre brune
Ce gânduri le-nfripă
Voi mai aduce numai patru
La creștet să se atingă.

Și cum din ceruri orice lut
E mai presus de cruce,
Să ne cuprindem somnul mut
În greu sicriu ce aduce.

Și să ne facem verde gard
Din amintiri cu spini,
Și să îl punem greu gardian
Cu priviri rupte din crini.

Ah dar tu cu-atâta fală
Să mă ucizi în taină,
Și de s-ar duce viața-n râuri
În sânge, roșia haină.

Dar cum nemuritorul soare
Luminând ne duce-n noapte,
La fel și viața ta cu mine
Mă va conduce-n moarte.
19-IX-2013