Si pasarile ajung in dispersie. Iti simt sufletul prelins peste taste. Inegal, privesti si nu poti. Incerci si nu te opresti.
In cerc, ramane mereu sansa obisnuintei. Iar sufletele pierd acolo unde mintile nu mai opresc trenul zglobiu, arzand si dureros.
Prin mortii ce nu s-au ingropat, e-o ploaie atat de trista. Le roade din oase si ochii-s de smirna, si-i susur, si-i soapte, si-i greu peste nouri.
Prin mortii ce nu s-au temut, e-atat de multa neghina, aspru teluric iar oamenii plang, albastru taios, tacerea din noi.
Si nu mai incap si cuvinte acolo unde fiintele tipa iar tacerile fac ce stiu cel mai bine. Umplu un gol, demult uitat in surdina, a vremurilor fior, si-al sufletului spasm.
Dar noi unde vom fi si vom sta, atunci cand la celalalt capat tacere va fi?
Si unde vom scoate iubirea, din radicalul ce-nseamna trairea?
Un comentariu:
Mi-au lipsit scrierile tale
Trimiteți un comentariu