duminică, 5 august 2018

File încarnate



De teroarea acestei clipe
Să mă scufunzi în cărți
Și să mă lași întins
Pe file de nuiele.

Între litere aberant
Să tresar de idei
Și să aud în foșnet
Cum mă compun silabe.

Iar din negura de versuri
Din arpegii de titluri stinghere
Să mă descopere spinii
Cu dulcile lor povestiri.

De teroare celestei clipe
Supuselor astre le-ajung
Decalog de iubiri înaripate,
Efemeridelor verde-ncarnare.

Copacii cuminți, de frunze uitați
Și norii târzii cu ochi nestemați,
Aduc cu ei în cărți de albastru
Basm și miracol.

De teroarea acestei clipe
Să mă scufunzi în cărți,
Să prind aripi pulsante
Din file încarnate.
5-VIII-2018

Niciun comentariu: