Pașii Tăi

Ma gândeam astăzi la pașii tăi. Un cocktail disproporționat de cadențe înșiruite și tente sporadice de ruperi de ritm. Mă gândeam cum îți ascultam susurul mersului prin aglomeratele piețe și cum mereu încercam să-mi acordez mersul la pașii tăi, să nu mai fiu în contratimp cu balansul tău. Să te pot privii în ochi în timp ce mergem, să-ți simt mirosul de mosc și aroma de vanilie. Mă gândeam azi cum mergeai apăsat pe călcâie când nu înțelegeai de ce... și cum pășeai pe vârful degetelor când știai că urmează voluptatea sufletelor. Țin minte ziua în care m-ai surprins tip-tip cu primul te iubesc, și cum nu vroiai să-l știu sau să-l aud. Deși privirea ta mereu mi-l țipa. Urma de pe parchet, udă și fantomatică, atunci când ieșeai de la duș aburind cu fiecare por a esențe de flori și amor, o priveam cum se pierde acolo, era atât de frumoasă, ca o efemeridă. Dezvelea fiecare undă a tălpilor tale, fiecare linie, fiecare gol. Pașii tăi mă urmăreau în vise și în locuri nepermise. Mă întâmpinau pe scări și în orice colț de lume, îi știam din zări albastre. După port, după cadență, după simplul susur tandru, neînțeles de nimeni. Pașii tai, privirea ta... Drumul meu... eternul meu.

Pașii tăi, cu o cadență mortuară și rece în ultima zi, te duceau de la noi spre nicăieri. Priveam pierdut, neînțeles cum urma lor e plina de praf și din loc în loc picuri ce-ți cădeau din ochi, o pecetluiau pururea sub coaja de iluzii a sorții. Am pecetluit și eu atunci, dar nu cu lacrimi, nici cu sânge.

Pașii tăi sunt minunea cununii cu lauri și harta ce-mi ghidează sufletul. Lumina de idei și fructul cel plin de pasiune. Pașii tai sunt amintirea noastră  și fără de ei sunt rătăcit prin lume. O umbra a fostului EU.