E plin de toamna. Pe cupola cu stele de-oțel, și prin gândul nefidel, e plin de toamnă.
Pe trotuar o frunza uscata, fosneste sub pas incalcit, in suflet aprinsa tacere, udata se-aprinde mai tare.
Iar ranile de ceara se scurg prin suflet. Simt o inchidere in ochi iar tu te-nfiripi ca oricand. Acestui moment ii voi spune pokal. Un sfant gral. Tu. Neinteles, negasit, prea putin apreciat. Tot ce n-a fost, nimic din ce este si orice ar fi; gandul, suflarea, fiinta, spre tine mereu vor razbi. Iar al ranilor curgere de ceara le voi simti caldura. Ma voi ocroti de frig in dogoratoarea lor smerenie. Din ele ma compun si din ele te compun. Si desi doare, desi tipa si tragic tanjesc dupa tine... ranile-acestea imi umplu singurul suflet cu singurul nectar. Din singurul pocal, cu singurul izvor. Tu.
Cuget. Gandesc, deci exist. Te iubesc, deci mai sunt. Iar in noaptea aceasta culorile, formele, tot... vor purta zambetul tau, incrustata atingere ce pielea mi-o aminteste, al pietrelor unduire si a gustului pudoare.
Astazi renasc pentru tine, gustand in taina, pokalul din vis....
... Iubirea eterna.
Asta sunt eu, iar tu semizeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu